Cum alegi cadoul potrivit pentru oamenii dragi din viata ta: idei de cadouri pentru evenimentele importante

Publicat la data de: 11/13/2018, 08:32

Autor: Beko

Cum alegi cadoul potrivit pentru oamenii dragi din viata ta: idei de cadouri pentru evenimentele importante
Cum alegi cadoul potrivit pentru oamenii dragi din viata ta: idei de cadouri pentru evenimentele importante
https://www.beko.ro/blog/wp-content/uploads/2018/11/idei-cadouri_1.jpg
2019-01-15
Beko

Ai primit o invitatie la o nunta, la un botez sau la un alt eveniment important? Asta inseamna ca prietenii sau membrii familiei tale te pretuiesc si vor sa se bucure alaturi de tine. Poate primul gand va fi cu ce te imbraci sau daca trebuie sa iti iei liber de la munca, dar nu […]

idei cadouri_1

Ai primit o invitatie la o nunta, la un botez sau la un alt eveniment important? Asta inseamna ca prietenii sau membrii familiei tale te pretuiesc si vor sa se bucure alaturi de tine. Poate primul gand va fi cu ce te imbraci sau daca trebuie sa iti iei liber de la munca, dar nu uita ca va trebui sa alegi si un cadou.

Cadoul tau poate fi oricat de mare sau de mic iti doresti sau iti permiti, dar trebuie sa fie util si sa reprezinte un simbol al iubirii si al aprecierii. Pentru ca alegerea cadoului sa nu fie o corvoada, ci un lucru pe care sa il faci cu placere pentru prietenii tai, ti-am pregatit un ghid care sa te ajute sa alegi cu usurinta cele mai potrivite cadouri pentru orice eveniment.

Cum alegi cel mai potrivit cadou

Primul pas pe care trebuie sa il faci inainte sa alegi un cadou este sa stabilesti bugetul. Nu trebuie sa fie prea mic – un cadou ieftin poate exprima nepasare -, dar nici nu e recomandat sa faci un credit doar ca sa iti permiti valoarea cadoului.

Stabileste bugetul in functie de banii pe care ii ai disponibili in acel moment, dar si in functie de gradul de apropiere pe care il ai cu cei care sarbatoresc. La o nunta sau la un botez, o regula nescrisă a evenimentelor spune ca ar trebui sa oferi mai multi bani cu cat esti mai apropiat de miri sau de parintii nou-nascutului.

Inainte sa pornesti in cautari, poti intreba sarbatoritii sau pe cei apropiati daca nu cumva au deja stabilita o lista cu cele necesare. Este o practica eficienta si din ce in ce mai populara: cei care se casatoresc sau organizeaza un botez alcatuiesc o lista cu lucruri de care au nevoie pentru noua casa sau pentru copil.

Daca aceasta lista exista, treaba ta va fi mult mai usoara; trebuie doar sa gasesti un obiect care sa se incadreze in bugetul pe care il ai stabilit, dar si sa te asiguri ca nu va mai cumpara si altcineva acelasi lucru.

Daca nu ai lista, te poti ghida in continuare dupa nevoi. Spre exemplu, daca este vorba de un botez, cumpara lucruri care pot fi utile pentru nou-nascut, cum ar fi un landou, un sterilizator sau chiar haine pentru cand va mai creste.

Daca mergi la o nunta, ai in vedere preferintele si pasiunile mirilor: poate sunt fanii unui anumit brand sau poate le place mult sa calatoreasca. E important sa nu cumperi cadouri pe care nu ai vrea sa le folosesti nici tu.

Idei de cadouri pentru nunta

In continuare iti vom enumera cateva idei de cadouri, atat pentru situatia in care esti un prieten foarte apropiat, dar si pentru cea in care esti doar o cunostinta. Daca vrei sa alegi ceva mai costisitor, le poti propune si altor nuntasi pe care ii cunosti bine sa cumparati obiectul impreuna.

Piese de mobilier

idei cadouri_2

Cumpara obiecte de mobilier doar daca esti foarte apropiat de miri si le cunosti atat preferintele, cat si nevoile. Multi proaspeti insuratei se muta si intr-o casa noua si au nevoie de mobila care sa le intregeasca decorul.

Poti opta pentru o canapea extensibila pentru sufragerie, un set de fotolii pentru living, unde sa primeasca musafirii, sau chiar o masa cu tot cu scaune pentru bucatarie. Daca au si curte, poti alege si obiecte de exterior, cum ar fi un balansoar sau, de ce nu, o masina de tuns iarba.

Decoratiuni interioare

idei cadouri_3

Un tablou elegant poate fi punctul de interes dintr-o camera, dar ai grija sa fie pe gustul mirilor. Ar trebui sa stii ce fel de arta prefera: expresionismul, renascentismul sau poate le plac peisajele colorate? Mai poti opta si pentru corpuri de iluminat decorative sau chiar oglinzi cu rame interesante: daca au un apartament mic, o oglinda pozitionata in fata unui geam poate crea impresia unui spatiu incapator.

Electrocasnice

idei cadouri_4

Electrocasnicele sunt unele din cele mai populare cadouri, deoarece sunt foarte utile si nu trebuie sa lipseasca din nicio gospodarie. Un blender, de exemplu, poate fi folosit pentru a prepara diverse feluri de mancare, prajituri si chiar smoothie-uri. Un espressor le va fi util dimineata, cand printr-o simpla apasare a unui buton isi vor pregati un espresso, un cappucino sau chiar un frappe.

Daca stii ca mirii sunt persoane ocupate, fa-le viata mai usoara cu o masina de spalat vase, un uscator de rufe sau un grill electric. Gama de electrocasnice este foarte variata, sigur vei gasi ceva care sa ii faca pe miri fericiti si sa se incadreze in bugetul tau.

Textile

idei cadouri_5

Cand alegi un cadou din aceasta categorie, trebuie sa fii atent sa alegi materiale de calitate care sa reziste in timp, precum bumbacul, satinul si lana. Un covor colorat poate fi folosit ca traversa in hol, iar lenjeriile de pat matasoase ii vor ajuta pe miri sa se simta confortabil. Mai poti opta si pentru perne sau halate de baie pufoase personalizate cu initialele lor.

Vesela

idei cadouri_6

De sute de ani, vesela este unul dintre cele mai populare cadouri la o nunta: era oferita mirilor pentru a-i ajuta sa isi inceapa viata intr-o casa noua. Poti alege intre seturi de tacamuri, pahare, tigai sau oale, toate vor fi utile pentru noii insuratei si poate vei manca chiar tu din ele, cand vei fi chemat in vizita. Daca vrei sa oferi totusi un cadou util, dar si decorativ, opteaza pentru un set de pahare din cristal, de exemplu.

Experiente memorabile

idei cadouri_7

 

Daca ii cunosti foarte bine pe miri, poti incerca sa le indeplinesti una dintre dorintele arzatoare pe care nu au incercat niciodata sa si le indeplineasca singuri. O saritura cu parasuta, trasul cu arma sau bilete la concertul unei trupe pe care o admira sunt, toate, idei grozave de cadouri pentru nunta.

Cadouri personalizate

idei cadouri_8

 

Iti poti arata aprecierea fata de cei doi miri cu un cadou personalizat: un album foto cu poze din aventurile voastre, bijuterii gravate cu numele lor sau chiar unele cadouri amuzante, cum ar fi un tricou sau cani cu fetele lor printate. Cu toate astea, trebuie sa stii dinainte daca vor aprecia un astfel de cadou si daca ai suficienta inspiratie, pentru ca nu toata lumea este multumita sa primeasca la nunta un set de cani.

Idei de cadouri pentru botez

Chiar daca inca nu l-ati cunoscut inca pe cel mic, nu ar trebui sa fie atat de greu sa gasiti un cadou. Pentru un bebelus, te poti orienta catre obisnuitele jucarii sau haine, dar nu renunta din prima nici la obiectele electrocasnice potrivite pentru o mamica sau chiar bijuterii inscriptionate de care cel mic se va bucura atunci cand va creste.

Electrocasnice

idei cadouri_9

 

Electrocasnicele pot fi utile si la un botez: un sterilizator ii va ajuta pe parinti sa protejeze sanatatea celui mic, iar un robot de bucatarie sau un multicooker va fi de folos cand alimentatia celui mic incepe sa fie diversificata, in jurul varstei de sase luni. Adauga la cadou si o carte de retete si tacamuri pentru copii, care le vor face viata parintilor mai usoara.

Cadouri utile

idei cadouri_10

Preponderent la botez se ofera cadouri utile pentru parinti, care ii vor ajuta sa aiba grija mai usor de cel mic. Acestea pot fi un carucior, un scaun auto care sa asigure siguranta copilului, un leagan sau un scaun pentru masa. Alege lucruri versatile, cum ar fi un pat de copil extensibil, care poate fi marit astfel incat copilul sa il poata folosi multi ani.

Haine

idei cadou_11

Daca vrei sa daruiesti haine, este necesar sa stii varsta si, mai ales, greutatea actuala a copilului. Daca nu ai aceste informatii sau preferi sa nu iti bati capul cu calcule, cel mai bun lucru pe care il poti face este sa alegi haine cu cateva numere mai mari, deoarece in primele luni si in primii ani din viata, bebelusul creste foarte repede. Alege haine din bumbac, care sa nu irite pielea celui mic.

Jucarii

idei cadouri_12

 Jucariile sunt cele mai potrivite pentru cei mici, pot fi folosite atat pentru distractie, dar ii vor ajuta si la dezvoltare, daca optezi pentru unele educative. Pe langa cele traditionale din plus, mai poti alege si unele interactive sau chiar unele care ii vor ajuta sa invete sa mearga. Cu toate astea, alege intotdeauna o jucarie de la producatori recunoscuti si asigura-te ca nu contine parti care nu il pot rani pe cel mic.

Cadouri personalizate sau de valoare

 idei cadouri_13

Un cadou personalizat va fi apreciat mai ales de parinti: spre exemplu, un set de amprenta poate fi utilizat pentru a imortaliza manuta si piciorusul copilului la o anumita varsta. O bratara rosie cu pandantiv este un cadou traditional, se ofera copilului pentru a-l pazi de deochi, dar poti sa mai faci un efort si sa il gravezi cu un mesaj in cuvinte bine alese, care sa-i aminteasca si peste ani de tine.

Ideile de cadouri de mai sus pot fi utilizate si pentru alte evenimente importante, precum un babyshower, o taiere de mot sau o aniversare de cuplu. Pentru a face alegerea potrivita, trebuie sa tii mereu cont de bugetul tau si de preferintele celor care vor primi cadoul.

Surse foto: Shutterstock, Beko

keyboard_arrow_up

Contacteaza-ne!

Ai nevoie de ajutor?
Suna la

*9010

chat_bubble_outline phone