Fie ca esti novice in bucatarie, fie ca gatitul este un hobby pentru tine, prepararea mancarurilor si a deserturilor preferate, folosind tehnici sanatoase de gatit, nu inseamna doar combinarea corecta a ingredientelor si a condimentelor, ci si un mod de a te cunoaste mai bine si de a-ti dezvolta noi aptitudini. Abordarea aceasta este cu atat mai importanta in contextul actual, in care timpul liber este pretios si nu vrei sa-l pierzi cu lucruri care nu iti fac placere. Datorita aparatelor electrocasnice moderne, cum sunt masinile de spalat vasele, nici macar igienizarea vaselor dupa gatit nu mai reprezinta un motiv ca sa nu incerci retete dintre cele mai diverse si sofisticate, relaxandu-te dupa o zi grea de munca sau la sfarsit de saptamana.
Prin urmare, in cele ce urmeaza, iti propunem sa privesti gatitul dintr-o noua perspectiva, aceea a unui proces de autocunoastere, pe parcursul caruia iti dezvolti calitati noi sau iti perfectionezi abilitati mai vechi.
1. Atentia la detalii
Cand vrei sa adopti un stil de viata sanatos, unul dintre principiile de baza pe care ar trebui sa le pui in practica este sa ai o alimentatie echilibrata, care sa-ti asigure necesarul de proteine, vitamine, minerale si nutrienti. Si, cum potrivit OMS, o alimentatie sanatoasa inseamna multe legume si fructe proaspete, evitarea grasimilor (mai ales a celor de origine animala), consumul moderat de zahar si de sare, gatitul acasa este una dintre metodele eficiente prin care poti tine lucrurile sub control.
Atentia la detalii, de la cititul etichetelor produselor pe care le folosesti, alegerea ingredientelor si a condimentelor pe care le pui in mancare si in prajituri, pana la adoptarea unor obiceiuri de gatit sanatoase, astfel incat sa pastrezi nutrientii din alimente, devine una dintre calitatile cheie pe care ti le dezvolti prin gatit. Din acest punct de vedere, coacerea, sotarea si gatitul la gratar sunt considerate cele mai sanatoase tehnici de gatit.
Adopta obiceiuri sanatoase de gatit si descopera 👉 categoria noastra de plite incorporabile, pe gaz sau electrice, cu patru ori cinci arzatoare, dotate cu functii inteligente si tehnologii de ultima generatie.
2. Creativitatea si capacitatea de invatare
Dincolo de atentia la detalii, nu degeaba se spune ca gatitul este o arta. Prepararea mancarurilor preferate inseamna intelegerea proceselor chimice si fizice de baza, ca sa stii ce ingrediente sa combini si in ce cantitate, fara sa mai fie nevoie sa respecti intocmai indicatiile din retete.
Fara sa-ti dai seama, gatitul este un proces continuu de invatare, pentru ca te provoaca sa experimentezi, sa vezi esecurile ca pe moduri de a face mai bine data viitoare si sa-ti folosesti creativitatea din plin. Mai ales cand vine vorba despre decorarea prajiturilor, de exemplu, dar si a felurilor de mancare ori a simplelor platouri cu aperitive, poti fi un designer desavarsit, combinand culori, texturi si arome dintre cele mai diverse.
3. Puterea de concentrare
Chiar si atunci cand gatesti pentru a te relaxa sau a te amuza impreuna cu familia sau prietenii, gatitul presupune dezvoltarea capacitatii de concentrare si a atentiei distributive. Mai ales cand esti incepator sau cand gatesti ocazional, nu poti face lucrurile din reflex. Proportiile dintre ingrediente sunt importante, indiferent de cat de multa experienta ai, si este nevoie de concentrare. Apoi, unele retete sunt destul de complicate, cum ar fi cele pentru cozonacii de casa sau pentru prajiturile cu aluat fraged. Pe langa rabdare, iti trebuie, in acest caz, si putere de concentrare, ca sa obtii textura pe care ti-o doresti.
Descopera 👉 categoria noastra de CUPTOARE INCORPORABILE, cu mod de gatit 3D, booster pentru preincalzire rapida, functie de dezghetare, autocuratare cu abur, split&cook, grill, rotisor sau control perfect al temperaturii.
4. Abilitatea de a munci in echipa
Gatitul poate fi o excelenta metoda de a-ti dezvolta abilitatea de a munci in echipa, mai ales cand ai copii sau prieteni apropiati. Cei mici sunt, prin definitie, curiosi si dornici sa experimenteze, iar gatitul poate fi, pentru ei, o activitate educativa si amuzanta, in acelasi timp.
Pe de alta parte, prietenii apropiati iti pot fi de mare ajutor atunci cand organizezi cine speciale sau mese festive. Cei din jurul tau fac lucrurile diferit si poti privi gatitul ca pe un schimb de experienta, din care fiecare are cate ceva de invatat. Totodata, atunci cand imparti responsabilitatile cu ceilalti, castigi timp liber si iti dozezi energia, astfel incat sa nu te simti epuizat.
Alege 👉 aragazul Beko GM15121DX, solutia ideala pentru a gati impreuna cu cei dragi. Dotat cu functia de autocuratare catalitica, ce permite absorbirea grasimii si reducerea mirosurilor in timpul coacerii, aragazul multifunctional iti ofera 7 programe de gatire diferite, pentru ca tu sa poti incerca orice reteta de prajituri sau alte preparate sofisticate.
5. Acceptarea criticilor si adaptabilitatea
Unele dintre cele mai importante calitati pe care ti le poti dezvolta prin gatit sunt capacitatea de a accepta criticile constructive si usurinta de a te adapta la situatii neprevazute. Desigur, iti doresti ca mancarurile si prajiturile tale sa fie apreciate de cei carora le oferi, numai ca, uneori, nu iti ies chiar asa cum ar trebui sau, in orice caz, e loc de mai bine. Prin urmare, sfaturile utile te ajuta sa inveti ca data viitoare sa pregatesti mai bine preparatele.
Apoi, de multe ori, se intampla ca lucrurile sa nu mearga asa cum ti-ai dorit, chiar in timpul procesului de gatit. Orice esec este, de fapt, o lectie: pe de o parte, inveti sa nu renunti si sa incerci pana reusesti si, pe de alta parte, ai posibilitatea de a fi inventiv si de a improviza. Nu mica iti va fi mirarea cand ai sa constati ca o reteta gresita este chiar mai buna decat originalul.
Chiar si atunci cand gatitul nu este o pasiune pentru tine, daca il privesti ca pe un proces din care ai mereu ceva de invatat, el poate deveni o activitate interesanta. Retine ca atentia la detalii, creativitatea, puterea de concentrare, abilitatea de a munci in echipa, capacitatea de a asimila criticile constructive si de a te adapta sunt doar cateva dintre calitatile pe care le poti descoperi sau imbunatati prin gatit. Totul este sa accepti provocarea unui exercitiu util, in care combinarea ingredientelor si tehnicile de gatit nu sunt doar activitati mecanice, ci si un mod de a te cunoaste mai bine.
Sursa foto: Shutterstock