Cadoul de casa noua
Achizitionarea sau mutarea intr-o casa noua este un eveniment unic, de mare importanta, care aduce multe bucurii. Traditia cumpararii unui cadou de casa noua este adanc inradacinata in cultura oricarui popor, inca din timpuri medievale. In Franta, toti cei care participau la construirea unei case erau chemati la final pentru o masa imbelsugata, in cinstea noii locuinte si a ocupantilor sai. Traditional, ultimul element adaugat casei era carligul de care se agata oala cu mancare pentru a fi asezata deasupra focului, un gest menit sa simbolizeze caldura caminului nou construit. Cadourile din acea vreme cuprindeau: lemn pentru foc, produse alimentare, pasari, plante, lumanari sau obiecte de uz casnic. Aceasta traditie a ramas in mare parte aceeasi, exceptie facand cadourile de casa noua, care intre timp s-au modernizat. In continuare, vom vedea care sunt cadourile potrivite, in functie de persoana pe care o vizitam, impreuna cu sfaturi pentru alegerea unui obiect deosebit si adecvat mutarii intr-o noua casa.
Simbolistica oferirii cadoului de casa noua
Aceasta traditie provine din Evul Mediu, fiind considerata a aduce mult noroc si statornicie celorcare se muta in casa noua. Fiind numita in engleza housewarming party, insemnand “petrecere de incalzire a casei”, aceasta petrecere aducea impreuna membri ai familiei noi mutate, prieteni, rude si vecini. Numele provine de la traditia de a oferi gazdelor lemn de foc, pentru a incalzi noul camin cum se cuvine.
Reguli de baza in alegerea unui cadou de casa noua
Alegerea unui cadou de casa noua se poate face cu multa usurinta, daca urmam cateva reguli de baza. In primul rand, va trebui sa stabilim natura relatiei pe care o avem cu gazda sau gazdele care ne-au invitat la petrecerea de casa noua. Varsta acestora este un factor de luat in considerare, precum si daca cei care ne-au invitat au sau nu copii. De obicei cadourile de casa noua sunt, fie obiecte practice, care sa-i ajute pe cei mutati, fie obiecte simbolice, care sa sprijine ideea de prietenie si de caldura a noului camin.
Alegerea cadoului in functie de gradul de rudenie
In functie de gradul de rudenie, poti opta pentru un cadou simbolic sau unul substantial. Parintii sau copiii se considera gradul I de rudenie, bunicii, nepotii, fratii si surorile – gradul II. In acest caz se considera ca legatura dintre voi este una foarte apropiata, iar cadoul de casa noua trebuie sa semnifice acest lucru.
Alegerea cadoului in functie de gradul de prietenie
In cazul prietenilor apropiati, cadourile potrivite pentru casa noua pot fi si cadouri traznite sau cu valoare sentimentala, care sa sublinieze relatia pe care o aveti. Pentru cunostinte, poti opta pentru un cadou modern si practic, care va aduce bucurie in noua casa. Ai de ales intre electrocasnice mici, cosuri cu bunatati, obiecte decorative.
Alegerea cadoului de casa noua in functie de hobby-uri, gusturi sau preferinte
Daca cei care te-au invitat la petrecerea de casa noua formeaza un cuplu, va trebui sa alegi un cadou care sa fie pe placul amandurora. In cazul in care cei doi au acelasi hobby sau aceleasi preferinte, poti alege un cadou de casa noua care sa ii multumeasca pe amandoi. Desi unii prefera obiectele decorative moderne, va trebui totusi sa ai grija in alegerea unui cadou care sa nu se demodeze cu usurinta.
Ce nu trebuie sa oferi niciodata ca si cadou de casa noua
Exista multe idei de cadou, insa multe dintre ele nu se preteaza neaparat acestei ocazii. De aceea, este bine, pe langa analiza pe care o facem in legatura cu hobby-urile, gusturile si pasiunile gazdei noastre, sa tinem cont de cateva idei de cadou care nu sunt tocmai potrivite:
- Animale vii – Uneori este greu sa ghicesti care este animalul preferat al gazdei, dar in orice caz, asemenea cadou nu este unul potrivit, deoarece obliga la responsabilitate si disponibilitate pe termen lung.
- Icoane sau alte obiecte care sugereaza apartenenta la un cult.
- Obiecte moderne atunci cand nu este cazul, precum un prelungitor wireless oferit unui cuplu in varsta.
- Produse foarte specifice – De exemplu, o carte cu retete traditionale chinezesti, sau articole sportive, fara a sti care sunt sporturile practicate de gazde.
- Obiecte care tin de intimitatea si preferintele fiecaruia, precum seturile de parfumuri sau creme de corp, epilatoare sau masini de tuns etc.
- Kitsch-urile
Cand se ofera cadoul de casa noua
Cadoul de casa noua se ofera atunci cand cei care se muta fie isi schimba locuinta, fie isi construiesc sau renoveaza casa intr-un mod care sa nu reflecte vechea ambianta. Oricare ar fi cazul, este o ocazie perfecta de a-ti arata bunele ganduri pentru cei care isi stabilesc un nou camin. Cadoul se ofera de indata ce ne intampina gazda, sau pasim in interiorul casei.
Idei de cadouri pentru casa noua
Indiferent ca este vorba de prieteni sau de rude, alegerea unui cadou de casa noua nu este tocmai usoara. De aceea, am ales pentru tine cateva idei care sa-ti vina in ajutor, in functie de convenienta lor, dar si de relatia pe care o ai cu persoana respectiva.
Cadouri de casa noua pentru bucatarie
Nu exista niciodata prea putine idei pentru un cadou care sa se potriveasca in bucatarie. Daca iti sunt prieteni foarte apropiati, poti chiar sa ii chestionezi cu privire la ce obiecte de uz casnic le sunt defolos. Astfel, poti opta pentru un cuptor cu microunde, un storcator sau un blender de mana, care cu siguranta vor fi de mare ajutor, atunci cand vine vorba de prepararea meselor. Ca solutii alternative, poti alege pentru un set de desfacatoare de bere/vin, un set pentru cocktail-uri, un kit de crestere pentru plante aromatice sau un bol pentru fructe dintr-un material special, precum piatra sau metalul. Daca prietenilor tai le place cafeaua, nu ezita sa le oferi un aparat de cafea turceasca, care le va pune zambetul pe buze in fiecare dimineata!
Cadouri de casa noua pentru living-room sau dormitor
Pentru aceste doua camere, poti fie sa optezi pentru ceva practic, precum un fier de calcat sau un aspirator, fie pentru obiecte decorative. Acestea pot cuprinde vaze pentru flori, ceasuri de camera, lampi ornamentale, obiecte mici de mobilier. Tablourile sau posterele nu sunt cele mai potrivite pentru aceasta ocazie, deoarece ar putea sa nu placa gazdelor din motive pur subiective, de aceea recomandam o abordare mai practica in ceea ce priveste alegerea unui cadou pentru astfel de camere. Un ventilator sau umidificator sunt iarasi idei bune de cadou, fiind atat obiecte elegante, cat si practice.
Cadouri de casa noua pentru gradina sau terasa
Desigur, daca cei care s-au mutat de curand intr-o casa noua dispun de o gradina sau de o terasa, te poti orienta si alege un cadou care sa aiba in vedere acest lucru. De exemplu, un set de frigarui pentru gratar, sau un kit de ingrijire pentru gradina, sunt cadouri bine primite. Daca gazda ta dispune de spatiu, poti face cadou chiar si un hamac sau un leagan pentru una sau mai multe persoane. Iar pentru venirea toamnei, recomandam de asemenea, o paturica groasa si calduroasa, care este binevenita in orice casa. Ca obiecte decorative, putem mentiona aici: pernutele de diverse culori, statuetele pentru gradina, rasaduri si seminte de flori, dar si altele, precum: clopoteii din bambus, un gratar pentru a coace alimentele preferate sau o umbrela care sa asigure umbra in zilele calduroase. La fel, pentru zilele racoroase, poti alege un incalzitor pentru exterior sau un set de felinare, care sa se potriveasca perfect in gradina lor!
Cadouri de casa noua pentru fini sau nasi
Pentru fini sau nasi, daca ai o relatie stransa cu acestia, poti alege un cadou substantial, precum un obiect de uz casnic sau piese de mobilier. In functie de spatiul pe care il poseda, poti opta pentru o lada sau o combina frigorifica, un grill electric, sau chiar o masina pentru spalat vase. Ca piese de mobilier, poti alege o masa de cafea artizanala, un obiect de iluminat, precum un candelabru pentru living, sau un cuier personalizat pentru chei si maruntisuri.
Cadouri de casa noua pentru copii
Indiferent de casa noua in care esti invitat, daca printre membrii acesteia se afla si copii, se considera un gest frumos de a le face cadouri si acestora. Ideile sunt nenumarate in acest caz, incepand de la produse alimentare (torturi, prajituri etc) pana la jucarii, carti, sau mini gadgeturi, daca sunt deja adolescenti. Nu uita totusi sa te consulti cu parintii inainte de a cumpara cadoul, in eventualitatea unei alergii sau a altor factori de aceasta natura.
Cadouri de casa noua pentru cei mai buni prieteni
In ceea ce priveste prietenii cei mai buni, se presupune ca aveti o relatie stransa, de aceea le poti cunoaste dinainte preferintele si gusturile in materie de cadouri. Nu ezita sa-i intrebi daca le lipseste ceva in mod special, sau afla chiar tu care este obiectul de care au nevoie. Daca nu este cazul, opteaza pentru un cadou personalizat, precum un pres de usa cu mesaj, sau un fund de lemn inscriptionat cu numele prietenului tau. Poti face si cadouri de casa noua funny, dar fara a fi de prost gust. De exemplu, un kit de servire pentru absynth, sau un set de tacamuri pentru branzeturi sunt potrivite, daca stii ca le face placere asa ceva. In orice caz, pentru prietenii apropiati, incearca sa faci un cadou de casa noua cat mai personalizat, fie ca este vorba de un cosulet cu bunatati sau o sticla de vin. Daca acestea sunt legate cu o panglica pe care ai mentionat “celui mai bun prieten”, valoarea cadoului va creste, prin insasi natura relatiei pe care o aveti .
Cadouri de casa noua pentru sefi sau colegi de birou
Daca nu stii ce sa alegi in acest caz, incearca sa te documentezi in ceea ce priveste preferintele acestora. Vorbeste cu ceilalti colegi ai tai, ca impreuna sa ii puteti cumpara un cadou substantial. Daca esti indecis in ceea ce priveste natura acestui cadou, opteaza mai bine pentru un voucher sau un card cadou la un mall sau la un magazin de hobby-uri.. Nu uita sa aduci un buchet de flori prezentei feminine din locuinta. Acest lucru va produce o impresie placuta.







Alte idei de cadouri de casa noua
Daca nu cunosti bine persoana la care ai fost invitat pentru o petrecere de casa noua, te poti inspira din lista de mai jos, care insumeaza ideile clasice de cadouri, precum si semnificatia acestora:
- Painea – “Pentru ca dulapurile acestei case sa fie mereu pline!” Poti face o selectie de paini gourmet, care servite alaturi de branzeturi si vin vor face deliciul petrecerii.
- Sarea – Este facuta cadou cu mesajul “Fie ca viata sa aiba mereu gust!” si reprezinta bogatia si luxul. Exista numeroase sortimente de sare pe piata, cu diferite arome, care pot lua foarte usor forma unui cadou.
- Zaharul/Mierea – “pentru o viata dulce” – Un set de borcane de miere artizanala este potrivit in acest caz.
- Vinul – “ca sa nu-ti fie vreodata sete” sau “ca sa fiti mereu veseli”.
- Matura – “pentru o casa mereu curata” sau “ ca sa poti da afara ghinionul”.
- Banul – Un banut de aur sau din alt metal pretios simbolizeaza norocul.
- Lumanarea – “Pentru o casa mereu luminoasa” – In acest caz, poti opta pentru un set de lumanari parfumate, care va aduce pace si armonie celor mutati in casa noua.
Oricare ar fi cadoul pe care il alegi, nu te grabi sa il cumperi. Sfatuieste-te si cu ceilalti invitati pentru a opta pentru cadoul perfect si nu uita de bunatati pentru copii si de flori pentru gazda. In cazul in care nu esti sigur de cadoul pe care il cumperi, inmaneaza separat bonul si factura, impreuna cu certificatul de garantie al produsului. Fii inventiv in ceea ce priveste darul de casa noua si nu uita ca acesta are mai multe implicatii decat un simplu cadou. Da o nota personala atunci cand este posibil, deoarece acest gest va fi foarte apreciat de persoanele care te-au invitat. Tine cont si de sugestiile noastre, pentru o seara cu adevarat memorabila!