Exista preparate cu parfum de copilarie, la care ne intoarcem mereu cu drag, indiferent de varsta. Fie ca ne amintim de placintele scoase din cuptor de bunica sau ca am vrea sa retraim momentele meselor imbelsugate, insirate de Sarbatori, deserturile care ne transpun direct in mijlocul celor mai frumoase momente ale vietii sunt strudelul si placinta cu mere. La fel cum se intampla in cazul multor alte delicatese, si acestea sunt preparate folosind diferite metode, in functie de specificul zonei si de obiceiurile fiecarui bucatar. In cazul in care vrei sa-ti iei prin surprindere familia sau oaspetii, poti oricand incerca una dintre retetele care sa-ti puna in valoare talentul culinar.
- Care este istoria strudelului
- Sfaturi utile la prepararea strudelului
- Care sunt cele mai populare retete de strudel
- Care este istoria placintei cu mere
- Sfaturi utile la prepararea placintei cu mere
- Care sunt cele mai populare retete de placinta cu mere
Care este istoria strudelului
Cu toate ca astazi face parte din patrimoniul cultural al tarilor care au facut candva parte din Imperiul Austro-Ungar, strudelul este unul dintre preparatele sosite pe pamant european odata cu invadatorii otomani, in secolul al XVI-lea. Atat de indelungata este traditia acestui preparat in gastronomia austriaca, incat cea mai veche reteta de strudel figureaza intr-o carte de bucate pastrata in rafturile Bibliotecii Municipale din Viena si publicata in anul 1696.
De la arhaicul Millirahmstrudel cu gulie, pana la strudelul pregatit in forma pe care o cunoastem astazi a mai fost nevoie sa treaca doua secole, timp in care el a devenit o delicatesa ce nu lipsea de pe mesele capetelor incoronate. In prezent, ne raportam la apetisantul desert ca la un bun al austriecilor, dar strudelul este un deliciu comun in tari precum Belgia, Olanda, Germania sau chiar Israel si Statele Unite ale Americii.
Sfaturi utile la prepararea strudelului
Inainte de a scoate de la frigider ingredientele necesare la pregatirea unui strudel pe cinste, trebuie sa stii ca exista cateva ponturi care se aplica in cazul oricarei retete:
- alege mere cu pulpa tare si cu gust acrisor si evita-le pe cele dulci;
- merele nu trebuie rase, ci taiate in felii cat mai subtiri;
- fructele nu trebuie calite inainte de a fi amestecate in aluat;
- in locul unei texturi de piure, alege o umplutura din felii intregi, care isi mentin forma si dupa coacere.
Care sunt cele mai populare retete de strudel
Asemanatoare din punctul de vedere al ingredientelor, diferitele tipuri de strudel au un farmec distinct si merita incercate, rand pe rand.
Strudel cu mere clasic
Poti incepe aventura ta in lumea strudelului cu reteta cea mai simpla, iar daca rezultatul te multumeste, ai la dispozitie multe alte variante.
Ingrediente:
- 400 g de faina
- o lingura de otet
- o cana de apa
- 2 linguri de ulei
- un praf de sare
- 5 mere
- o lingurita cu pudra de scortisoara
- coaja de lamaie
- stafide
- zahar, dupa gust
- zeama de lamaie
Mod de preparare:
- Cerne faina intr-un castron, iar apoi adauga apa, otetul si sarea;
- Framanta compozitia pana la obtinerea unui aluat neted, cu aspect omogen si cu textura elastica;
- Tine la rece aluatul timp de 30 de minute;
- Curata merele de coaja si indeparteaza-le semintele, iar apoi taie-le in felii fine;
- Stropeste pulpa cu zeama de lamaie si adauga stafidele, scortisoara si coaja de lamaie;
- Amesteca umplutura pana la omogenizare;
- Intinde aluatul cu sucitorul pana cand devine subtire si capata transparenta;
- Unge aluatul cu ulei si intinde-l cu grija pe suprafata mesei;
- Incalzeste cuptorul la 200°C si asaza umplutura pe marginea aluatului;
- Ruleaza aluatul, unge-l cu ulei in permanenta si asaza-l in tava de copt;
- Introdu intreaga compozitie la copt timp de 45 de minute.
Strudel cu gem de mere
Daca vrei sa treci peste taiatul merelor, poti incerca o reteta chiar si mai usor de pus in practica, dar cu un rezultat de-a dreptul rafinat.
Ingrediente:
- 500 g de faina
- o cana de apa
- galbenusurile de la 3 oua
- 500 g de gem de mere
- o ceasca de untura
- o ceasca de smantana
- 100 g de zahar pudra
- un praf de sare
Mod de preparare:
- Prepara aluatul, framantand 300 g de faina alaturi de apa, galbenusuri, sare si smantana;
- Ruleaza aluatul, iar apoi intinde-l;
- Alcatuieste un amestec din cele 200 g de faina ramase si adauga untura deja topita;
- Unge aluatul cu amestecul de faina si untura si pastreaza-l la frigider pentru o ora;
- Scoate foile de la frigider, iar apoi unge-le cu gemul de mere;
- Ruleaza aluatul si da-l la cuptor pentru trei sferturi de ora, la o temperatura de 180°C.
Strudel vienez cu sos de vanilie
Nu trebuie sa te afli intr-o cafenea de pe Strauchgasse, ca sa te bucuri de un strudel pregatit dupa reteta tarii care a facut faimos acest desert.
Ingrediente:
- o cana de faina
- 5 linguri de ulei
- 3 linguri de apa
- 5 mere acrisoare
- 8 linguri de zahar
- un praf de scortisoara
- un praf de sare
- o cana de lapte
- o lingurita de amidon
- 3 oua
- un plic cu zahar vanilat
- unt
Mod de preparare:
- Amesteca faina, sarea, cele 3 linguri de ulei si apa intr-un bol, iar apoi adauga un ou batut, cu tot cu albus;
- Tine aluatul la cuptor pentru 30 de minute;
- Curata merele, taie-le cubulete si caleste-le la foc mic, alaturi de cele 2 linguri de ulei si de zahar;
- Asteapta pana la caramelizarea zaharului, iar apoi intinde aluatul pana ce obtii o foaie subtire;
- Unge aluatul pe toata suprafata cu unt topit, iar apoi adauga umplutura;
- Ruleaza aluatul si asaza strudelul intr-o tava de copt, tapetata cu hartie;
- Cat timp se coace strudelul, 30 de minute, fierbe laptele intr-un ibric;
- Amesteca intr-un bol amidonul, alaturi de zaharul vanilat, doua dintre galbenusuri si laptele;
- Toarna compozitia peste laptele fiert si amesteca, pana la obtinerea unui sos consistent;
- Scoate strudelul de la cuptor si adauga sosul de vanilie.
Care este istoria placintei cu mere
Daca ar fi sa mergem pe urmele placintei, am ajunge in neolitic, iar apoi ne-am pierde in negura timpului. Marturiile gasite de arheologi atesta faptul ca placintele din aluat si grasime faceau parte din alimentatia vechilor egipteni, dar si din cea a locuitorilor din Grecia Antica. Lucrarea omului politic Marcus Porcius Cato, „De Agri Cultura”, ce dateaza din anul 160 i.Hr., vorbeste despre o placinta cu branza ce era oferita ca ofranda zeilor.
Placinta cu mere isi are originile in Anglia secolului al XIV-lea, cand indulcirea ei se facea doar cu miere, din pricina pretului mare pe care il avea zaharul. Pregatita intr-o forma rudimentara, in diferite combinatii de aluat si fructe, placinta nu era un preparat desavarsit. Doua secole mai tarziu prindea viata reteta care include coca si umplutura, in forma pe care o cunoastem si noi astazi.
Sfaturi utile la prepararea placintei cu mere
Asa cum probabil te astepti, prepararea unei placinte cu mere nu este deloc complicata, dar implica mici secrete, care fac diferenta dintre un desert si o delicatesa.
- alege sa prepari aluatul adaugand unt in compozitie pentru a-l intinde mai usor;
- foloseste mere tari si dulci;
- adauga scortisoara si nucsoara, indiferent de reteta, pentru un gust puternic;
- nu te zgarci in privinta cantitatii de faina.
Care sunt cele mai populare retete de placinta cu mere
Fie ca alegi sa urmezi o reteta simpla sau una ceva mai elaborata, placinta cu mere se va dovedi intotdeauna un desert usor de preparat, dar cu o savoare aparte.
Placinta cu mere traditionala
Potrivita pe post de desert usor, placinta cu mere preparata rapid si fara batai de cap iti va solicita resurse minime.
Ingrediente:
- 500 g de faina
- o jumatate de pachet de unt
- o ceasca de smantana
- un ou
- o ceasca de zahar
- 2 plicuri de zahar vanilat
- 2 plicuri de praf de copt
- un praf de sare
- 6 mere
- un praf de scortisoara
Mod de preparare:
- Curata merele cu tot cu coaja, iar apoi rade-le cu ajutorul unei razatoare;
- Caleste fructele, adaugand 5 lingurite de zahar;
- Freaca separat untul, smantana si zaharul, la care vei adauga zaharul vanilat si oul;
- Adauga la compozitia de mai sus faina si praful de copt, iar apoi amesteca pana la obtinerea unei texturi tari si care nu este lipicioasa;
- Adauga sarea si scortisoara, dupa gust;
- Imparte aluatul in doua parti egale, pe care le vei intinde separat;
- Unge prima foaie cu umplutura, iar apoi asaza cea de-a doua foaie peste ea;
- Tine la cuptor compozitia timp de maximum 35 de minute, la 180 °C.
Placinta cu mere caramelizate
Delicioasa si intens aromata, aceasta reteta iti dezvaluie o alta fateta a placintei cu mere, pentru un efort minim in plus.
Ingrediente:
- o cana mare de faina
- un ou
- o ceasca de zahar alb
- o jumatate de ceasca de zahar brun
- o lingurita de scortisoara
- un sfert de pachet de unt
- un pliculet de zahar vanilat
- o jumatate de lingura de praf de copt
- un praf de sare
- 5 mere
Mod de preparare:
- Amesteca intr-un vas oul, zaharul vanilat si o parte din zaharul alb, alaturi de sare, pana la obtinerea unei compozitii cu textura spumoasa;
- Adauga faina si praful de copt si continua sa amesteci;
- Adauga untul, taiat in cubulete mici, in aluat si framanta pana la obtinerea unei compozitii omogene;
- Pastreaza aluatul la rece timp de o ora, acoperit cu o folie de aluminiu;
- Curata merele si trece-le prin razatoare, apoi stoarce-le cat poti de bine;
- Porneste aragazul la foc mic si topeste untul intr-o tigaie antiaderenta. Adauga apoi ambele tipuri de zahar, merele rase si scortisoara;
- Amesteca pana ce merele capata o textura crocanta;
- Intinde aluatul si pune pe foaie umplutura, iar apoi ruleaz-o;
- Infasoara totul in folie de aluminiu si tine ruloul la rece timp de 15 minute;
- Da placinta la cuptor, la o temperatura de 180°C, timp de 30 de minute.
Placinta americana
Daca ani de zile am vazut-o doar in filme, acum nu mai avem nicio opreliste in a o prepara chiar la noi acasa. Placinta americana este la indemana oricarui pasionat de gastronomie.
Ingrediente:
- o cana mare de faina
- un pachet de unt
- o jumatate de ceasca de apa rece
- o jumatate de lingura de bicarbonat de sodiu
- un praf de sare
- un kg de mere
- un pliculet de zahar vanilat
- un praf de scortisoara
- sucul de la o lamaie stoarsa
Mod de preparare:
- Amesteca faina, untul, sarea si bicarbonatul intr-un bol, alaturi de apa, pana obtii o compozitie inchegata;
- Curata merele si taie-le in felii subtiri, apoi asaza-le intr-un vas, stropeste-le cu sucul lamaii stoarse si presara-le cu scortisoara;
- Imparte aluatul in doua. Una dintre parti va fi asezata pe fundul tavii de copt, iar cealalta va fi taiata in fasii si va acoperi merele;
- Coacerea se va realiza timp de 50 de minute, la o temperatura de 180 °C.
Pe cat de simplu de preparat, pe atat de delicioasa este placinta cu mere. Daca ai ceva mai mult timp la dispozitie, iar indemanarea te ajuta suplimentar, nu ezita sa incerci si un strudel. Cu ponturile de mai sus, reusita iti este asigurata.
Credit foto: Shutterstock