Aerisirea caloriferelor – cum se face corect si pasi de urmat

Publicat la data de: 10/13/2020, 11:17

Autor: Beko

Distribuie

Aerisirea caloriferelor este o operatiune necesara pentru buna functionare a acestora si a intregului sistem de incalzire in sezonul rece. Operatiunea nu este deloc dificila si o poti efectua si tu, atat timp cat tii cont de pasii de urmat. Totusi, in cazul in care folosesti un calorifer electric pentru a incalzi spatii mici, aceasta operatiune nu este necesara.

Afla, in cele ce urmeaza, cand si de ce trebuie facuta aerisirea caloriferelor, care sunt pasii de urmat, dar si semnele care iti indica faptul ca acestea nu mai functioneaza corespunzator.

 

  • Cand si de ce trebuie aerisite caloriferele
  • Cum se aeriseste un calorifer: pasi de urmat
  • Sfaturi pentru a avea un calorifer mai eficient

 

Cand si de ce trebuie aerisite caloriferele

Pe scurt, aerisirea caloriferelor trebuie facuta in mod periodic, pentru a evita eventuale defectiuni partiale sau totale ale sistemului de incalzire.

De regula, ar trebui sa faci aerisirea caloriferelor la inceputul sezonului rece, la cateva zile dupa ce ai pornit instalatia de incalzire. Acest lucru este valabil in cazul in care ai un sistem propriu de incalzire, cu centrala termica. In cazul in care caloriferele sunt racordate la sistemul de termoficare centralizat, aerisirea poate fi facuta atunci cand sistemul de incalzire este incarcat cu agent, in momentul cand au loc probe.

Ca sa iti faci o idee, aerisirea caloriferelor ar trebui facuta toamna, cam pe la jumatatea lunii octombrie, sau in primele zile cand se inregistreaza temperaturi sub -10 grade Celsius.

In acelasi timp, aerisirea mai poate fi facuta si la nevoie, atunci cand observi ca sistemul de incalzire nu functioneaza cum trebuie. Exista posibilitatea ca, dupa ce pe timpul verii caloriferele nu au functionat, apa din instalatia de incalzire sa se piarda prin imbinari, chiar daca acest lucru nu este sesizabil la prima vedere.

Acolo unde apa se pierde, va ramane aer. Drept rezultat, agentul termic nu va circula prin tot interiorul caloriferului, iar acesta nu se va incalzi uniform sau nu se va incalzi deloc. Un exemplu poate fi cazul in care caloriferul este cald in partea de sus si rece in partea de jos.

Printre semnele care iti indica faptul ca e nevoie de aerisirea caloriferelor se numara urmatoarele:

  • Aparitia zgomotelor in interiorul caloriferului, semn ca aerul nu a fost eliminat; aceste zgomote sunt asemanatoare cu apa bolborosind;
  • Caloriferul se incalzeste partial si exista portiuni reci pe suprafata lui; motivul este cel prezentat mai sus: din cauza apei care nu mai circula prin instalatie pe timpul verii si a aparitiei bulelor de aer in interior, care nu permit incalzirea uniforma a caloriferului;
  • Au avut loc reparatii la centrala termica, motiv pentru care poate sa scada presiunea, iar sistemul de incalzire sa nu mai functioneze la capacitate maxima.

Asadar, aerisirea caloriferelor este necesara atat in sezonul rece, cat si atunci cand apar problemele de mai sus. Este important sa ai in vedere faptul ca aerul se acumuleaza in interior de-a lungul circuitului apei, care patrunde in calorifer prin teava de tur din partea superioara si este evacuata prin teava de retur din partea inferioara. Astfel, aerul impiedica circularea corecta a apei prin tot caloriferul, fapt care afecteaza fluxul de agent termic. 

In afara faptului ca sistemul de incalzire nu va mai functiona corespunzator, un alt dezavantaj este legat de cresterea facturilor la utilitati. Bulele de aer care se formeaza in interiorul caloriferului duc la scaderea transferului termic si cresc automat costurile pentru incalzirea locuintei. Asadar, aerisirea caloriferelor te va ajuta sa reduci costurile si, in acelasi timp, sa mentii un confort termic sporit in locuinta, deorece incaperile se vor incalzi rapid.

Citeste si Care sunt cele mai frecvente defectiuni ale aparatului de aer conditionat si cum le rezolvi

cum se aeriseste un calorifer_535184086

Cum se aeriseste un calorifer: pasi de urmat

Primul lucru pe care trebuie sa il stii este ca operatiunea de aerisire a caloriferelor este aceeasi indiferent de materialul din care acestea sunt realizate, indiferent ca e vorba de aluminiu, otel sau fonta.

Singura diferenta este legata de instalatiile de incalzire la care sunt conectate acestea: sistem de incalzire centralizat, cu centrala termica proprie sau fara aerisitor. Astfel, putem vorbi de mai multe tipuri de aerisire a caloriferelor, dupa cum poti citi in continuare.

Calorifere de la centrala termica proprie

Daca ai o centrala termica proprie, te poti ocupa tu insuti de aerisirea caloriferelor, tinand cont de pasii de mai jos. Asigura-te ca ai la indemana chei pentru robinetii caloriferelor, pentru tur si retur, o surubelnita si un vas incapator, unde sa colectezi apa care se va scurge.

Iata, asadar, cum se face aerisirea caloriferelor:

  • Opreste centrala termica si incarca instalatia pana cand presiunea de la nivelul caloriferelor, atunci cand sunt reci, este mai mare de 1.5 bari. Poti aerisi centrala cu ajutorul aerisitorului automat;
  • Opreste robinetul tur (cel superior), pentru ca presiunea din calorifer sa nu creasca, si opreste, apoi, robinetul retur (cel inferior). In acest moment, se va opri alimentarea cu apa a caloriferului;
  • Acum este momentul sa asezi un vas pentru colectarea apei, sub scutul aerisitorului; aici se va aduna apa care se scurge in timpul procesului de aerisire;
  • In functie de modelul caloriferului, foloseste o cheie sau o surubelnita si deschide robinetul de aerisire, pentru ca apa sa iasa din calorifer. Apa va iesi, initial, cu intreruperi, din cauza aerului acumulat in interior;
  • Treptat, deschide apoi robinetul de retur, astfel incat sa eliberezi presiunea din calorifer; aerul a fost eliberat in totalitate atunci cand apa curge lin;
  • Odata ce apa incepe sa curga lin, inseamna ca e momentul sa echilibrezi presiunea si ca poti inchide robinetul de aerisire;
  • Deschide si robinetul de tur la maximum.

Dupa acesti pasi, aerisirea caloriferului este facuta in totalitate si poti testa daca sistemul de incalzire functioneaza cum trebuie. Ca sa verifici daca ai facut corect aerisirea caloriferelor, porneste centrala termica si verifica daca exista scurgeri de apa din calorifere. De asemenea, trebuie sa vezi daca acestea se incalzesc uniform si daca exista presiunea optima in sistem, prin adaugarea de apa rece prin robinetul de umplere al centralei. Atunci cand centrala e oprita, presiunea apei ar trebui sa fie la 1.5 bari.

Tine cont ca exista si anumite tipuri de centrale termice care aerisesc singure instalatia de incalzire, cu ajutorul unui aerisitor automat de la pompa de circulatie. In functie de model, procedura va fi detaliata in manualul de utilizare al centralei. Asigura-te daca detii o astfel de centrala sau daca trebuie sa te ocupi tu de aceasta operatiune.

Calorifere de la sistemul termic centralizat

In cazul in care caloriferele din locuinta ta sunt legate la sistemul de incalzire centralizat si nu ai centrala proprie, aerisirea acestora este un proces care se va face in mod diferit. Apa trebuie golita din instalatia de incalzire a blocului, partial sau total. Astfel, ai la alegere urmatoarele doua variante:

  • Vorbeste cu administratorul sau responsabilul blocului pentru a deschide robinetii de la capatul coloanei;
  • Poti face o solicitare la furnizorul de agent termic, situatie in care vei suporta costurile aferente operatiunii de aerisire a caloriferelor, de golire si de reumplere a instalatiei.

Tine cont ca, in cazul in care caloriferul nu se incalzeste uniform din cauza bulelor de aer si e conectat la sistemul de incalzire centralizat, aceasta problema trebuie rezolvata rapid. Nu vei avea posibilitatea de a regla temperatura, locuinta nu se va incalzi repede si vei ajunge sa suporti costuri ridicate la facturile lunare de utilitati. Totusi, pentru a evita aceste situatii si pana cand vei remedia problema, poti folosi aeroterme, pentru a te bucura de un ambient calduros in casa si pentru a putea regla usor temperatura dorita.

Caloriferele, indiferent ca sunt legate la o centrala termica sau la sistemul de incalzire centralizat, au nevoie de aerisire pentru a functiona la capacitate maxima. In acelasi timp, aceasta operatiune iti va reduce costurile lunare la utilitati. Caloriferele care nu sunt aerisite au un consum mai mare de energie pentru a atinge temperatura dorita in locuinta.

In plus, cu cat aerisesti caloriferele mai des, cu atat le vei creste durata de viata si nivelul de eficienta.

Calorifere fara aerisitor

Unele tipuri de calorifere, precum cele vechi, din fonta, care sunt legate la sistemul de incalzire centralizat, pot sa nu aiba aerisitor. In aceste situatii, aerisirea trebuie facuta la fel ca mai sus, de administratorul blocului sau de catre furnizorul de agent termic. Tine cont ca si costurile vor fi mai mari, deoarece consumul de apa produs de golirea si umplerea sistemului este ridicat. Procedura de aerisire este asemanatoare cu cea pe care am detaliat-o mai sus.

O solutie care iti poate fi la indemana, daca este vorba de un singur calorifer fara aerisitor care nu se incalzeste uniform, este sa infasori o carpa in jurul piulitei olandeze si sa o slabesti. Treptat, ea va colecta apa, pe masura ce aceasta este evacuata din calorifer. Cand a iesit tot aerul, poti strange la loc piulita.

aerisire calorifer fonta_781785529

Sfaturi pentru a avea un calorifer mai eficient

Pentru a avea un calorifer eficient, tine cont de sfaturile de mai jos:

  • Aeriseste caloriferul in mod regulat, la inceputul sezonului rece, dar si atunci cand sesizezi o problema, iar caloriferul nu se mai incalzeste uniform;
  • Curata caloriferul, mai ales daca este din fonta, pentru a-i creste durata de viata;
  • Asigura-te ca este eliminat tot aerul, deoarece, in caz contrar, caloriferele pot rugini mai repede si nu se vor incalzi rapid;
  • Nu acoperi caloriferul atunci cand se incalzeste, pentru a permite degajarea caldurii in mod optim in incapere.

Aerisirea caloriferelor este o operatiune necesara, atat pentru ca sistemul de incalzire sa functioneze in mod optim, dar si pentru a reduce costurile la utilitati. In plus, procesul in sine nu este complicat si poti face aerisirea caloriferelor pe cont propriu, daca ai o centrala termica. Daca vei aerisi caloriferele mai des, acestea vor functiona mai bine si vor avea o durata de viata lunga.

Sursa foto: Shutterstock


Distribuie

Cele mai citite articole

Contacteaza-ne!

Ai nevoie de ajutor?
Suna la

*9010