Cum prepari cele mai bune sarmale de post. 4 retete gustoase pe care sa le incerci

Publicat la data de: 12/13/2018, 06:33

Autor: Beko

Cum prepari cele mai bune sarmale de post. 4 retete gustoase pe care sa le incerci
Cum prepari cele mai bune sarmale de post. 4 retete gustoase pe care sa le incerci
https://www.beko.ro/blog/wp-content/uploads/2018/12/sarmale-de-post.jpg
2019-01-15
Beko

Sarmalele sunt printre cele mai apreciate mancaruri traditionale la noi in tara, indiferent de regiune sau de modul de preparare. Insa nu doar romanii apreciaza o portie de sarmale, alaturi de mamaliga calda si smantana. Acest preparat este popular in mai multe tari din Europa sau Balcani, fiind imprumutat, de fapt, din Imperiul Otoman. Desi […]

sarmale de post

Sarmalele sunt printre cele mai apreciate mancaruri traditionale la noi in tara, indiferent de regiune sau de modul de preparare. Insa nu doar romanii apreciaza o portie de sarmale, alaturi de mamaliga calda si smantana. Acest preparat este popular in mai multe tari din Europa sau Balcani, fiind imprumutat, de fapt, din Imperiul Otoman.

Desi nu lipsesc de pe masa de sarbatori, sarmalele pot fi savurate si in perioada postului, in diferite retete fara carne, dar la fel de savuroase. Sarmalele de post pot fi gatite cu usurinta de orice gospodina, iar pentru inspiratie am pregatit mai jos cateva retete pe care sa le incerci in perioada postului.

Sarmale de post cu orez in foi de varza murata

Ingrediente:

  • 2 verze murate
  • o cana si jumatate cu orez
  • 1 morcov mare
  • 2 cepe medii
  • 150 ml pasta de tomate sau bulion
  • sare si piper macinat
  • cimbru
  • 2 foi de dafin
  • 1 legatura de marar
  • boia de ardei dulce
  • 40 ml ulei

Mod de preparare:

  • Desprinde foile de varza si taie cu grija nervurile groase. Foloseste foi potrivite ca dimensiune, iar frunzele de la suprafata, care sunt mai mari, le poti taia ca sa obtii in jur de doua sau trei sarmale.
  • Toaca ceapa marunt si da morcovii pe razatoare.
  • Pune uleiul la incins intr-o cratita si adauga apoi morcovul si ceapa. Lasa-le sa se caleasca la foc mic timp de 5 minute.
  • Dupa ce s-au calit, poti sa adaugi orezul, impreuna cu o cana cu apa. Lasa sa fiarba pana orezul absoarbe apa si condimenteaza cu sare, piper, cimbru si marar tocat marunt.
  • Acum poti trece la umplerea foilor de varza cu compozitia pregatita anterior. Asaza pe fiecare foaie cate o lingura cu varf din compozitie, ruleaza foaia de varzal, apoi indeasa capetele inauntru.
  • Toaca marunt nervurile pe care le-ai dat deoparte initial si asaza-le pe fundul oalei. E de preferat sa folosesti o oala cu pereti mai grosi sau chiar o oala de lut.
  • Dupa ce ai asezat patul format din nervuri, poti incepe sa aranjezi sarmalele, vertical sau orizontal.
  • Acopera sarmalele cu restul de varza tocata, adauga bulionul sau sucul de rosii si frunzele de dafin.
  • Toarna apoi apa calda peste sarmale, cat sa treaca peste ele cu 1-2 degete, pune capacul si fierbe la foc mic. Dupa preferinte, le poti gati si intr-un cuptor electric, intr-o oala de lut, deoarece timpul de gatire este mai mic. De regula, sarmalele sunt gata in doua sau trei ore daca le gatesti pe plita.
  • Verifica din cand in cand sarmalele si mai adauga apa fiarta daca este nevoie. Sarmalele sunt gata cand varza este moale si poate fi taiata cu usurinta cu furculita. Spre final poti sa scoti capacul, pentru ca sarmalele sa se rumeneasca frumos la suprafata.

Citeste si Ghid practic despre cuptorul electric: functii, temperaturi de coacere si sfaturi pentru o folosire eficienta.

Sarmale de post cu ciuperci

Ingrediente:

  • 2 verze murate
  • 200 g orez cu bob rotund
  • 500 g ciuperci
  • 2 cepe mari
  • 2 morcovi medii
  • 1 radacina mica de telina
  • 150 ml bulion
  • 60 ml ulei
  • 2 foi de dafin
  • marar si cimbru, cate o legatura
  • sare si piper

Mod de preparare:

  • Desprinde foile de varza si taie nervurile groase de la baza. Foloseste foi de dimensiuni potrivite, iar foile mai mari le poti taia pe jumatate.
  • Toaca ceapa marunt, apoi da prin razatoare morcovii si telina. Taie ciupercile marunt.
  • Pune uleiul la incins intr-o cratita, apoi adauga ceapa, morcovul si telina. Caleste legumele la foc mic timp de aproximativ 5 minute.
  • Adauga ciupercile si lasa-le sa se caleasca inca 3 minute. Ia cratita de pe foc, condimenteaza cu sare si piper si adauga apoi cimbrul si mararul tocate marunt.
  • Spala bine orezul, lasa-l sa se usuce si adauga-l apoi peste compozitie. Amesteca bine compozitia pana devine omogena.
  • Acum te poti ocupa de umplerea sarmalelor. Asaza pe fiecare foaie de varza cate o lingura cu varf din compozitia de legume, ruleaza bine foaia de varza si apoi indeasa capetele inauntru.
  • Asaza pe fundul oalei un pat format din cotoarele de varza tocate marunt si apoi poti trece la aranjarea sarmalelor. Sarmalele poti fi aranjate pe verticala sau pe orizontala.
  • Acopera la final sarmalele cu inca un strat de cotoare de varza tocate marunt, adauga bulionul si foile de dafin. Eventual, poti sa adaugi si doua crengute de cimbru pentru mai multa aroma.
  • Toarna apa calda cat sa acoperi bine sarmalele. Pune oala la fiert pe plita. La nevoie, poti sa completezi cu apa calda pe durata fierberii. Sarmalele sunt gata cand varza este moale si poate fi patrunsa cu usurinta cu o furculita.

Sarmale de post in foi de vita

Ingrediente:

  • 40 foi de vita
  • 200 g orez
  • 200 g ciuperci
  • 2 morcovi medii
  • 1 ceapa mare
  • ½ cana supa vegetala
  • ulei
  • 1 radacina mica de telina
  • 1 legatura de patrunjel
  • ½ legatura de marar
  • 1 cana cu bulion
  • 2 foi de dafin
  • sare si piper

Mod de preparare:

  • Primul pas este pregatirea foilor. Umple o oala cu apa si putina sare si lasa sa fiarba. In momentul in care apa fierbe, poti incepe sa scufunzi foile de vita. Lasa foile sa fiarba pentru 4-5 minute, scoate-le cu ajutorul unei palete si lasa-le sa se scurga bine de apa intr-o sita.
  • Toaca marunt ceapa, morcovii, telina si ciupercile. Pune uleiul la incins intr-o cratita si caleste legumele la foc mic, pentru 3-4 minute. Adauga si orezul si lasa-l sa se caleasca timp de 2-3 minute. Toarna cana cu supa vegetala si lasa sa fiarba la foc mic, pana cand orezul absoarbe toata supa. Condimenteaza cu sare si piper.
  • Umple foile de vita cu cate o lingura din compozitie. Ruleaza foile bine si indeasa capetele inauntru.
  • Adauga 2-3 linguri de ulei intr-o oala, asaza in cerc primul strat de sarmale si apoi continua sa asezi in straturi toate sarmalele.
  • Acopera bine sarmalele cu apa calda, adauga bulionul si foile de dafin si lasa-le la fiert la foc mic timp de aproximativ 2 ore.

Te-ar putea interesa si Cum sa economisesti timp cand gatesti.

Sarmale de post cu soia in foi de varza

Ingrediente:

  • 1 varza murata
  • 200 g boabe de soia
  • 3 morcovi medii
  • 2 cepe
  • 400 g orez cu bob rotund
  • 400 ml ulei
  • 1 ardei rosu
  • 1 legatura de patrunjel
  • 1 cana cu bulion sau suc de rosii
  • 2 frunze de dafin
  • sare si piper

Mod de preparare:

  • Separa foile de varza si indeparteaza cotoarele. Separat, pune boabele de soia la inmuiat cu apa fiarta, timp de aproximativ 40 de minute.
  • Toaca marunt ardeiul rosu si ceapa; morcovul il poti da prin razatoare.
  • Pune uleiul la incins intr-o tigaie si adauga legumele, impreuna cu soia, dupa ce le-ai stors de apa in prealabil. Lasa-le sa se caleasca la foc mic timp de aproximativ 5 minute. Cand s-au inmuiat legumele, adauga 3 linguri de bulion si amesteca bine. Condimenteaza cu sare si piper.
  • Umple foile de varza cu cate o lingura cu varf din compozitie. Ruleaza bine si indeasa capetele inauntru.
  • Toaca marunt cotoarele de varza si asaza-le pe fundul unei oale, apoi aranjeaza sarmalele in straturi. Toarna apa calda pana cand sunt acoperite bine sarmalele, adauga deasupra inca un strat de cotoare tocate, restul de bulion si foile de dafin.
  • Daca le lasi la fiert pe aragaz, timpul de gatire este de aproximativ 3 ore. Sarmalele sunt gata cand varza este moale si usor de patruns cu o furculita.

Sarmale de post manastiresti cu stafide si nuci

Ingrediente:

  • 1 varza murata
  • 1 morcov
  • 2 cepe mici
  • 150 g nuca
  • 150 g orez cu bob rotund
  • 100 g stafide
  • 50 ml ulei
  • 1 legatura de patrunjel
  • 1 lingurita de cimbru uscat
  • 200 ml bulion
  • 2 linguri pasta de rosii
  • sare si piper

Mod de preparare:

  • Lasa miezul de nuca la inmuiat timp de 1-2 ore, inainte sa prepari sarmalele. Astfel, nuca va absoarbe mai putina apa in timpul gatirii si nu vei risca sa se sparga sarmalele in timp ce fierb.
  • Separa foile de varza de capatana si indeparteaza cotoarele. Toaca separat cotoarele de varza.
  • Toaca marunt ceapa si da morcovul prin razatoare. Pune uleiul la incins intr-o tigaie, adauga ceapa si las-o sa se caleasca la foc mic, aproximativ 8 minute, pana devine translucida. Adauga apoi morcovul si caleste inca 3 minute.
  • Intre timp, poti sa scurgi bine nuca de apa si apoi sa o toci marunt cu ajutorul unui minitocator.
  • Adauga si orezul in tigaie si lasa-l la calit timp de 2-3 minute. Adauga si nuca tocata si caleste in continuare, timp de 2 minute.
  • Toarna si cele 2 linguri de pasta de rosii, amesteca pana se omogenizeaza compozitia si adauga la final stafidele.
  • Rastoarna compozitia intr-un vas, adauga cimbrul uscat, patrunjelul tocat marunt si condimenteaza cu sare si piper.
  • Umple foile de varza cu cate o lingura din compozitie, ruleaza bine si indeasa capetele inauntru.
  • Asaza intr-o oala de lut un strat din cotoarele tocate marunt si apoi aranjeaza sarmalele in straturi. Adauga la final inca un strat de cotoare tocate marunt.
  • Umple apoi oala cu apa fierbinte, toarna bulionul si lasa sarmalele la fiert. Acestea sunt gata cand varza e bine fiarta si usor de patruns cu furculita.

Retelele de sarmale de post recomandate mai sus sunt usor de preparat si la fel de gustoase ca o portie de sarmale traditionale. Indiferent de ingredientele pe care le folosesti, cu siguranta ii vei incanta pe toti cei care vor sa savureze acest preparat si in perioada postului. Spor la gatit!

Sursa foto: Shutterstock

keyboard_arrow_up

Contacteaza-ne!

Ai nevoie de ajutor?
Suna la

*9010

chat_bubble_outline phone