Cum pregatesti un platou de branzeturi

Publicat la data de: 02/22/2018, 09:01

Autor: Beko

Cum pregatesti un platou de branzeturi
Cum pregatesti un platou de branzeturi
https://www.beko.ro/blog/wp-content/uploads/2018/02/beko-cum-pregatesti-un-platou-de-branzeturi.jpg
2019-01-23
Beko

Vrei sa iti impresionezi musafirii? Sau pur si simplu sa te rasfeti cu o gustare delicioasa? Un platou de branzeturi este ideal pentru a crea o experienta gustativa care va cuceri si va bucura orice invitat. Acesta poate fi servit ca gustare, ca antreu sau dupa masa. Pregatirea sa este o sarcina usoara odata ce […]

beko cum pregatesti un platou de branzeturi

Vrei sa iti impresionezi musafirii? Sau pur si simplu sa te rasfeti cu o gustare delicioasa? Un platou de branzeturi este ideal pentru a crea o experienta gustativa care va cuceri si va bucura orice invitat. Acesta poate fi servit ca gustare, ca antreu sau dupa masa. Pregatirea sa este o sarcina usoara odata ce ai cumparat ingredientele care vor compune platoul, respectiv cateva tipuri de branza, fructe, legume, gemuri, nuci, paine si biscuiti sarati.

Cum faci aceste alegeri? Cum hotarasti ce tipuri de branza vei servi? Care sunt cele mai potrivite fructe si legume pentru specialitatile alese? Foloseste recomandarile din articol si pregateste un platou de branzeturi pe gustul invitatilor tai.

Selecteaza tipurile de branza

Alege ingredientele suplimentare pentru servire

Aranjeaza platoul

Respecta regulile de servire

 

Selecteaza tipurile de branza

beko branzeturi cu mucegai nobil

Exista o varietate foarte mare de branzeturi, atat de mare incat, de multe ori este dificil sa facem o alegere. Fiecare tara are propriile specialitati cu particularitatile aferente. Indreapta-ti atentia catre acele tipuri care si-au obtinut recunoasterea in lumea culinara. Incearca sa incluzi o varietate cat mai mare de texturi si arome in selectia ta.  

Foloseste clasificarea de mai jos pentru a-ti face o idee mai clara despre tipurile de branzeturi care exista pe piata. In functie de textura si aroma, acestea pot fi  impartite in patru mari categorii: maturate, moi, tari si cu mucegai.

  • Maturate: Cheddar, Comte, Gouda;
  • Moi: Brie, Camembert, Mozzarella;
  • Tari: Parmigiano-Reggiano, Emmental, Gruyère, Pecorino;
  • Cu mucegai: Roquefort, Gorgonzola, Stilton.

Cand mergi la  cumparaturi, tine cont de aceste indicatii pentru a face cele mai bune alegeri pentru invitatii tai.

  • Alege minim 3, maxim 6 tipuri de branza pe care sa le incluzi pe platoul tau.
  • Opteaza pentru arome si texturi diferite, astfel incat invitatii tai sa poata face combinatii cat mai diverse cu celelalte ingrediente care se regasesc pe platou.
  • Include macar un tip de branza pe care invitatii tai il cunosc, deoarece nu toti sunt deschisi sa exploreze si sa testeze gusturi noi. Priveste aceasta recomandare drept o masura de siguranta pentru reusita petrecerii tale.
  • Selecteaza si un tip de branza mai putin popular, pentru a-ti surprinde musafirii care isi doresc sa testeze lucruri noi.
  • Cumpara in medie 50 de grame de branza din fiecare tip pentru fiecare invitat.

 

Alege ingredientele suplimentare pentru servire

beko platou cu branzeturi

Branzeturile sunt absolut delicioase. De aceea, au nevoie de „insotitori” pe masura. Acestea sunt servite impreuna cu fructe, legume, gemuri sau paine, care au rolul de a completa gustul si textura. Iata ce optiuni ai:

  • Fructe. Branzeturile si fructele reprezinta cea mai fireasca si mai abordata asociere. Si pe buna dreptate. Combinatia de sarat si dulce este una intensa si surprinzatoare pentru papilele gustative. Fructele care merg foarte bine combinate cu branzeturile sunt strugurii, merele si perele. De asemenea, poti opta si pentru fructe de padure, smochine proaspete sau pepene galben. Cand faci aceste alegeri, tine intotdeauna cont si de sezon. Este cel mai bine sa-ti indrepti atentia catre fructe specifice anotimpului in care te afli, deoarece aroma lor este mai intensa.
  • Legume. Include legumele pentru a da o nota de prospetime platoului tau. Castravetele, telina apio, morcovii taiati sub forma de betisoare, ardeii grasi sau rosiile echilibreaza perfect gustul bogat si intens al branzeturilor si ofera o textura crocanta in timpul servirii.
  • Nuci. Acestea vor pune in evidenta aromele diferitelor tipuri de branza. Alege sa incluzi tipul preferat de nuci. Pot fi crude sau prajite. Optiunea iti apartine.
  • Fructe uscate. Pentru un gust dulce mai accentuat si o textura mai pronuntata in timpul servirii, adauga pe platou si cateva fructe uscate.  
  • Gemuri. Daca vrei sa iti surprinzi invitatii, gemurile sunt binevenite alaturi de branzeturi. Alege gemuri de smochine, merisoare, afine, chutney de mango sau dulceata de ardei iuti.
  • Mezeluri. Prezenta lor nu este absolut necesara, dar ar putea fi apreciata de cei carora le plac preparatele din carne. In cazul in care vrei sa le incluzi, opteaza pentru cele crud-uscate, feliate foarte fin cum sunt: prosciutto, jamon serrano sau bresaola.
  • Paine. Poti alege ca suport pentru branza diferite variante de crackers (biscuiti sarati si uscati), grisine, felii de paine prajita in varianta mini, bagheta proaspata. Opteaza in general pentru tipuri de paine neutre din punct de vedere al gustului, deoarece acelea care contin ierburi, seminte sau usturoi au o aroma puternica ce o va estompa pe cea a branzei.

 

Aranjeaza platoul

beko cum aranjezi un platou de branzeturi

Modul in care prezinti branzeturile iti va asigura o mare parte din reusita in fata invitatilor tai. Nu este nevoie sa depui un efort foarte mare. Este suficient sa acorzi putina atentie catorva detalii, care vor face ca platoul sa arate ca cel al unui profesionist in ale bucatariei.

  • Alege un platou suficient de mare pentru branzeturi si ingredientele suplimentare pe care vrei sa le servesti musafirilor tai.
  • Poti opta pentru un fund din lemn cu aspect rustic sau vintage. Branzeturile vor arata minunat. O alta varianta sunt platourile din ceramica.
  • Asaza branzeturile in ordinea in care ar trebui consumate, de la cele cu un gust mai bland la cele mai intense.
  • Strecoara fructele, nucile, legumele si biscuitii in mijloc si printre bucatile de branza pentru a separa sortimentele.
  • Ai grija sa incluzi si tacamuri pentru servire.

 

Respecta regulile de servire

beko branza servita cu vin si fructe

Gustul si textura branzeturilor sunt puse mai bine in evidenta atunci cand sunt respectate anumite recomandari.

  • Serveste-le la temperatura camerei. Scoate branzeturile din frigider cu o ora inainte de a le oferi invitatilor tai. Abia cand acestea ajung la temperatura camerei isi vor evidentia cel mai bine aroma si textura.
  • Nu aglomera foarte tare platoul. Atunci cand pui multe tipuri de branza pe un platou felierea acestora devine mai dificila. Daca ai o cantitate mai mare, ai grija sa o distribui in mai multe recipiente.
  • Nu felia branza. Pune bucati mai mari pe platou, deoarece in contact cu aerul, branza risca sa se usuce si sa formeze o coaja fina. In plus, fiecare invitat va avea libertatea sa isi taie exact cantitatea dorita.
  • Alege vinuri fructate. Din acest ritual al servirii branzei, nu trebuie sa lipseasca nici vinul. Acesta va intregi demersul tau culinar. Branza poate fi asociata cu vinuri fructate si cu cele spumante.

 

Foloseste aceste sfaturi pentru a-ti impresiona prietenii la urmatoarea vizita. Bazeaza-te pe propriul gust si propriile preferinte, atunci cand alegi tipurile de branzeturi si de ingrediente care vor sta pe platoul realizat de tine. Din cand in cand, da-ti voie sa experimentezi si sa descoperi in acest fel noi sortimente de branzeturi, precum si noi combinatii de gust.

keyboard_arrow_up

Contacteaza-ne!

Ai nevoie de ajutor?
Suna la

*9010

chat_bubble_outline phone